BRIDGE Missions este un program implementat de Agenția de Investiții, cu sprijinul Innovate Moldova, finanțat de Suedia și Regatul Unit, cu susținerea EU4Innovation East (finanțat de Uniunea Europeană și Guvernul Franței, implementat de Expertise France) și a Ukraine-Moldova American Enterprise Fund (UMAEF).
Programul oferă companiilor din Republica Moldova acces la piețe internaționale, know-how de specialitate și parteneriate strategice, prin participarea la evenimente globale dedicate mediului de afaceri. Prin intervențiile sale, BRIDGE Missions contribuie activ la internaționalizarea afacerilor locale, consolidarea competitivității economice și creșterea rezilienței sectorului privat.
Lansat în 2021, programul a fost dezvoltat inițial cu sprijinul partenerilor strategici: Proiectul „Tehnologiile Viitorului” (finanțat de USAID, Suedia și UK aid) și Proiectul „Competitivitate și Reziliență Rurală”, finanțat de USAID, evoluând ulterior într-un instrument consolidat de promovare a exporturilor și facilitare a integrării companiilor moldovenești în lanțurile valorice internaționale.